ucshiva`s blog

La mine, zic ( ). După primele săptămâni de vacanţă în care am domnit-o la modul PRO, în sensul că am stat ca hahalera ba prin săli de biliard, ba prin pizzerii, ba prin restaurante, ba prin Bucureşti, străbătând zeci de kilometri (pe jos, da) ca să-şi ia Floyd (ghiciţi ce ?) ceai (voia el neapărat ceai dintr-o văgăună a dracu`, unde 10 centimetri de ciocolată costau 40 de lei), ba prin case de persoane necunoscute unde am facut, cică, Revelionul şi, după ce în următoarea săptămână (a treia deci ), datorită celor enumerate puţintel mai sus, am fost suferind de laringită şi vă zic ca e al dracului de crunt s-o chemi pe mă-ta la calculator doar ca să-i scrii într-un notepad ce vrei să mănânci; după toate astea mâine, în jurul orelor 13 mă voi duce, păcatele mele, la şcoală, morţii ei.

Şi totuşi, poate că n-o să fie aşa de rău ! Trebuie să mă întorc. Profesorii sunt terminaţi fară mine; asta-i clar şi se vede de departe. Ăştia nu mai fac nimic făra mine. Luaţi-l drept exemplu pe Aristică de mate, care uite-l cum se frământă şi cum dovedeşte că şi-ar da, fără “doar” şi “poate” chiar şi viaţa ca să mă vadă la ore:

Aaa, şi da, apropo de Revelion, eu am fost ala cu mintea bolnavă care a făcut cu bricheta mici găurele într-un pahar de plastic, de unică folosinţă, după care l-a aşezat frumos la locul lui pe masă, acesta din urmă (paharul, deci; nu masa), abia aşteptând pe cineva care să încerce, chipurile, să-l umple. Şi s-a încercat. Cum nu se putea mai bine, chiar. Cu un ditai butoiul plin cu vin. Acum ştiţi şi domniile voastre (mamă, aşa ne zice aia de engleză şi de fiecare dată-i aş băga ceva pe gât) cum e de Revelion. Fum, aburi de alcool, ameţeală, lumină slaba, în concluzie - pulea stă să se uite de gaurele pe funduri de pahare. Şi uite aşa omul nostru turna, şi turna, şi turna şi se uita doar la nivelul lichidului, până a început să simtă ud la sosete. Cu “s”, nu cu “ş”. Sosete ! ( )

Şi tot eu eram ăla care crăpam de râs când restul tăceau în semn de compătimire pentru proprietarul căşii, dupa ce, în prealabil, Filip tocmai rostise:

Hai mă, că asta-i culmea ! Cum să nu umpli un păhărel cu o damigeană întreagă ?!

Acum mă ştiţi. ( )

În ultima zi, pe 1 decembrie, mai exact, am plecat entuziaşti la paradă, hotărâţi să căscăm gura la tancuri şi să întindem deştele arătătoare (aşa le zice celor din mijloc, nu ?!) spre grupurile de câte 3 avioane care urmau să zboare unul lângă altul (mare, mare, mare inginerie). Îniţial şi din punct de vedere teoretic, pe cuvânt că aşa am vrut să facem, însă practic am ajuns cu jumătate de ora mai târziu şi, nu ştiu exact, dar pot presupune că în jumătatea aia de oră au fost prezentate de la ultimele modele de tancuri, spre primele, astfel că noi am prins uluitoarele modele rezistente la vânt, iar în zilele bune, chiar şi la curbe, după cum urmează:

şi da, sunt înhămaţi 2 cai frumoşi

În a doua parte a zilei am mers *în şanţuri, unde am format un mare 90 uman, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de când, datorită faptului că nu existau jocuri gen Triburile, şmecheraşii momentului se jucau de-a formatul statelor pe viu. Ne-am văzut pe Antena 3 şi pe încă un post (geeee, să moare duşmanii de invidii), însă pare-se că n-a fost nimeni vrednic să facă o captură.

*În şanţuri = jos în Cetate, pana mea, nici eu nu ştiu să explic prea bine, că nu-s din Alba Iulia, dar imaginaţi-vă cum m-am simţit în momentul în care, în cadrul atelierului Salva Scout,  am auzit la unul din organizatori : “în câteva momente vom coborî în şanţuri pentru a face practică”

Avem doar o poză, în consecinţă:

[nu (va mai) urma…]

… am luat-o la pas (că eram odihniti dupa alea 8 minute de stat jos, n-avea rost să luăm taxiul) până la liceul “Horia Cloşca şi Crişan“, unde aveam să fim (de)ţinuţi pentru următoarele 3 zile. Nu ne învăţăm bine cu mirosul bocancilor a 400 de cercetaşi de prin toată ţara (arome diferite, deci), că trebuie să mergem să extragem bilete cu *atelierele la care vom participa ziua următoare.

*ateliere - (cum le-am înţeles eu) - tot felul de activităţi mai mult sau mai puţin cercetăşeşti. explic, pentru că înainte de a mă înscrie la cercetaşi şi eu mă gândeam la truse de traforaj în momentul în care auzeam cuvântul ăsta pe la alţii.

Reluăm. Eu am extras Salva Scout, Cadre, Secretele Poiului & PAC-PAC. Habar n-aveam ce va trebui să fac la astea, dar îmi placea ideea că n-am nimerit la Dansuri, ori la Mari Români. Şi, deopotrivă, îmi plăcea să râd de aştia care-au avut parte de aşa ceva. Nu de alta, dar dansatul în bocanci e puţin mai complicat decât cel normal, la care nu mă pricep deloc. Şi la Mari Români… în condiţiile în care eu trebuie să dau search pe Google ca să văd în ce perioadă a trăit Ştefan cel Mare… deci nu.

Salva Scout.
Într-o dimineaţă ce ar fi putut fi comparată foarte uşor cu o dimineaţă la Polul N, ne-a dus într-o pustietate, să ne înveţe tehnici de alpinism. Cu carabine (nu arma ), cu urcătoare, cu blocatoare, cu coborâtoare, cu toate sculele din domeniu. Nu vă mai povestesc cum am rămas blocat la 6-7 metri înălţime şi cum nu m-am deblocat până n-a urcat stafful după mine, că-i de porc.

Cadre.
Ne-au învăţat cum să facem mici animaţii din poze, folosindu-ne de plastelină. Şiţi voi… faci forme de oameni, copaci, draci, laci, din plastelină, după care faci o poză, mişti puţin forma de plastelină (nu, nu copacul), mai faci o poză, mai mişti puţin (la fel, nu copacul ) şi tot aşa, iar când vei pune pozele să se deruleze la 0.5 secunde, va da senzaţia de mişcare. poză

Secretele Poiului.
Îi ştiţi pe aia de fac acrobaţii cu focul ? Nu aia de bagă gaz în gură; ceilalţi. Ăia de au nişte sfori/lanţuri şi fac scheme cu focul. Eh, ceva de genul ăsta au învăţat colegii mei de echipă la atelierul ăsta. Eu doar mi-am dat cu ele-n cap. :-|

Pac-Pac.
Am fost duşi într-o pădure la marginea oraşului, ni s-au dat câteva ţevi (sau tuburi, cum le ziceau ei ), câte un teanc de hârtii, ochelari de protecţie, la una dintre echipe veste din alea de miliţian, ca să ne deosebim între noi şi hai să ne jucam cu gornete. Fiecare rundă se împărţea în două bucaţi: dacă în prima jumătate tot mai dădeai cu gornete după adversari, în a doua trebuia să mergi cu mâinile în faţa, asta pentru a evita impactul cap-copac, după ce, în prealabil, ochelarii se abureau în aşa hal de aveai impresia că te uiţi prin geam mat. poză & poză.

[va (mai) urma…]